Despicã-mi oglinda de dincolo, Cu a ochilor ascuþime... Chip ce neclintit se aºterne-n sine. Þintesc lumile, întorc luminile Liniºte lãuntricã se dezveleºte Dincolo de a minþii ºerpuire.
Despic cãrarea nerostirii, prãbuºitã-n nemiºcare Umblet prin suflet pe sfori de nepãºit. Cuvinte surde croiesc prin minte, Nori de vorbe îndeasã neîncetat Zumzãind cu sunet aspru. Cãtre stînga rãsucesc privirea Ce strãpunge scutul lãuntric, tãcere Cuprins de eterna negîndire.
Calmã adiere ce de dincolo mã trage De-a curmeziº de lume, purtatu-s de zefir De la începuturi cãtre nadir Înþelept domnit, alunecînd ca prin vis, Albind întunecaþii mei strãmoºi de stîncã.
Despic puterea, Cu a ochilor asprime, În mãduva bradului de veci, ªi cum stau înaintea-mi, Înghiþit neantului Înãuntru-mi privesc Aºa aproape de mine, Strãluminat de cel ochi, mãiastru ªi Însumi sunt.